Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului și memoriei victimelor pogromului legionar antievreiesc din București în care vorbește despre pericolele vremurilor în care trăim.
“Istoria ne cheamă astăzi să o revizităm pentru a-i înțelege mai bine lecțiile, nu ca un exercițiu abstract, ci ca o datorie de conștiință. Comemorarea victimelor Holocaustului devine cu atât mai relevantă într-o lume în care memoria colectivă pare să se estompeze, iar mișcările extremiste sunt în ascensiune. Noile generații nu mai au răbdarea de a aprofunda trecutul, în timp ce suferința umană capătă din nou amploare, pe fondul conflictelor, al crizelor globale și al erodării încrederii”, a spus Dan în mesajul său.
Președintele reamintește că anul acesta se împlinesc 81 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și de la încetarea Holocaustului, iar în aceste ultime opt decenii s-au născut generații care au încercat să înțeleagă tragedia unui genocid planificat și să răspundă întrebărilor pe care le ridică și astăzi.
“Cum a fost posibil un asemenea abis moral în Europa secolului XX și ce trebuie să facem pentru a ne asigura ca o asemenea tragedie să nu se mai repete niciodată? Sunt două interogații esențiale între care se desfășoară un întreg parcurs care ne-a dus de la război la pace, de la o lume profund divizată la o Europă unită, construită sub semnul democrației, al demnității recâștigate și al speranței”, a continuat el.
El susține că “România continuă pe acest drum alături de națiunile europene, participând la efortul de conștientizare a tragediei Holocaustului prin educarea tinerilor și condamnarea mișcărilor extremiste, a tentativelor de denigrare a Holocaustului și de rescriere falsă a istoriei”.
Acel trecut întunecat al regimului de dictatură antonescian nu trebuie făcut uitat, ca și cum nu s-ar fi întâmplat, crede șeful statului, adăugând că, astăzi, cunoscând amploarea acelor tragedii, “avem capacitatea de a discerne și de a sancționa, legal, reactivarea unor simboluri, gesturi, fapte și ideologii răspunzătoare de moartea atâtor oameni nevinovați”.
În finalul mesajului, Nicușor Dan a transmis că “fiecare generație are datoria să rămână lucidă în fața derapajelor tiranice ale puterii, să condamne antisemitismul în toate formele sale, să denunțe indiferența și lașitatea, să refuze complicitatea la rău, să împiedice uitarea.
