Consiliul Județean (CJ) Hunedoara nu se află în situația de a reduce din personal, după noile normative, a declarat președintele instituției, Laurențiu Nistor, menționând că și în schema actuală mai sunt 12 locuri vacante.
Potrivit acestuia, CJ Hunedoara ar mai putea angaja circa o sută de persoane, însă nu va face acest lucru pentru că activitatea instituției se poate desfășura în actuala formulă.
‘Consiliul Județean, vom putea, dacă e să vrem, să angajăm aproximativ 100 de oameni, dar n-o să facem (acest lucru, n.red.). (…) Și acum vă spun că mai avem vreo 12 locuri vacante din cele de acum’, a arătat Nistor.
Președintele CJ Hunedoara a mai spus că are experiență în ceea ce privește organizarea personalului, motiv pentru care organigrama instituției nu este încărcată.
‘Mi-a prins bine să știu să organizez lucrurile de așa natură încât să nu angajez personal supranumeric, să ai în vedere să-i pui la treabă, să-și facă datoria pentru salariul pe care îl ia fiecare și uite că ne-am descurcat’, a conchis șeful CJ Hunedoara.
