O dronă a pătruns joi dimineaţă în spaţiul aerian naţional prin nordul judeţului Botoşani, fiind emis un mesaj RO-Alert pentru judeţele Suceava şi Botoşani, anunţă MApN. Ulterior, MApN a anunţat că drona s-a prăbuşit în apropierea localităţii Solca, din judeţul Suceava. De asemenea, au fost detectate drone în nordul localităţii Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România. Şi în acest caz a fost emis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea.
Echipele de intervenţie ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la faţa locului, au securizat perimetrul şi au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbuşirii.
De asemenea, la ora 07.21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de pe Baza 95 Aeriană Bacău, pentru monitorizarea situaţiei în zonă.
