Premierul interimar Ilie Bolojan, aflat la Chișinău, i-a explicat omologului moldovean că România a cerut ajutorul NATO în cazul dronelor care intră în România despre Ucraina.
“Noi am solicitat NATO transmiterea de tehnică militară care să ne permită, pe de o parte, să vizualizăm dronele care vin la joasă altitudine, pentru că sistemele acestea de radare urmează să le achiziționăm prin SAFE, dar urmează să fie livrate în următoarele luni, deci până în doi ani de zile. De asemenea, am solicitat transferul de antiaeriene, pentru că, din nou, pentru a le doborî, tehnica pe care noi o deținem în momentul în față, pe partea de aerian, e disproporționată față de situația din teren. Sunt niște aspecte importante pe care speră să le rezolvăm în perioada următoare pentru a proteja cetățenii noștri
Bolojan i-a mai spus premierului Republicii Moldova că “în partea asta de lume, știm ce înseamnă vecinătățile noastre și situația complicată pe care o avem, ca urmare a războiului din Ucraina, și asta e valabil și pentru România, și pentru Moldova”.
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, l-a primit vineri pe premierul interimar al României și a spus că a crezut că acesta nu va mai ajunge la Chișinău din cauza incidentului cu drona care a intrat într-un bloc de locuințe din Galați și a rănit doi oameni.
