Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă joi dimineaţă că, în ultimele 24 de ore, au fost primite 90 de apeluri pentru intervenţii de urgenţă,…
Autoritățile judiciare din România și Belgia au destructurat o rețea de criminalitate organizată formată din cetățeni români care operau în Belgia, în…
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, anunţă că a extins reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, în cursul…
Pompierii din judeţul Hunedoara au intervenit pentru salvarea unei vulpi care, din cauza surpării pământului, a rămas prinsă într-o groapă. Incidentul s-a…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat joi programul apelurilor de proiecte ce vor fi deschise în acest an, în cadrul inițiativelor…
Numărul cazurilor de violență domestică înregistrate în primele 11 luni ale anului 2024 a crescut cu 3,5% față de aceeași perioadă a…
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat vineri dimineaţa că, în ultimele 24 de ore, a înregistrat un record absolut, nedorit, al intervenţiilor, fiind…
Noaptea trecută, polițiștii au oprit un băiat de 15 ani, aflat la volanul unui autoturism, pe străzile din Geoagiu, după o urmărire…
Un număr de 228 de persoane au fost angajate în luna decembrie 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a…
Forarea tunelurilor destinate urșilor de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, secțiunea Margina – Holdea, va începe în luna martie, conform anunțului…
Delgaz Grid, compania de distribuție afiliată Grupului german E.ON, a anunțat finalizarea și punerea în funcțiune a unei noi stații de transformare,…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Baru Mare, judeţul Hunedoara, a fost reţinut de poliţie în urma unei…
Două persoane au fost rănite marţi după ce şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate unei ambulanţe aflate în misiune, pe un…
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, parte a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, a oferit clarificări după ce, vineri, 17…
Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie efectuează, miercuri, şapte percheziţii în localităţi din judeţele Sibiu şi Vâlcea, precum și la…