Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă de marţi dimineaţă, în judeţe din Banat, sudul Crişanei, pe litoral, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali. În aceste zone, vântul va atinge viteze de 55-65 de kilometri pe oră, iar în zonele montane înalte chiar de 90-110 kilometri pe oră. În Bucureşti, vremea va fi frumoasă, iar marţi se va încălzi, temperatura maximă aşteptată fiind de 12 grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de marţi, de la ora 3.00, până miercuri, la ora 8.00, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi în unele zone din Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov şi Sibiu, precum şi în zona de litoral a judeţelor Tulcea şi Constanţa.
”Temporar, vântul va avea intensificări în Banat şi în sudul Crişanei, cu viteze de 55…65 km/h, iar din după-amiaza zilei de marţi (25 noiembrie) şi pe litoral, de 50…55 km/h. În Carpaţii Meridionali şi Occidentali, rafalele vor fi de 70…80 km/h şi la altitudini de peste 1.700 m vor atinge 90…110 km/h”, a transmis ANM.
Intensificări ale vântului, cu viteze de 40…50 km/h, vor fi, pe arii restrânse, şi în restul ţării.
În zona municipiului Bucureşti, pe parcursul zilei de luni, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 0…1 grad, uşor mai scăzută în zona preorăşenească. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.
Marţi, vremea se va încălzi şi va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 1…4 grade. Dimineaţa, dar mai ales noaptea, se va forma ceaţă.
