
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a vorbit duminică, la Digi24, despre faptul că există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump adresată președintelui Nicușor Dan.
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan. Au avut un dialog bilateral foarte bun în urmă cu o lună de zile, și această invitație a fost transmisă de o manieră formală. Sigur, toți cei care au responsabilități pentru organizarea unei astfel de întâlniri extrem de importante se implică. Mă bucur că în egală măsură, conducerea Ministerului de Externe își asumă această responsabilitate, pentru că într-adevăr trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”, a declarat Cristian Diaconescu la Digi24.
Întrebat cât ar dura pregătirea unei astfel de vizite, Diaconescu a spus că „depinde de rapiditatea cu care se stabilește agenda vizitei”.
„Depinde de rapiditatea cu care se reușește a se stabili agenda vizitei, care să recunoască interesele rapide ale ambelor părți, și în egală măsură nivelul de acces, având în vedere că discutăm despre o putere globală. Desigur, interesele privind contactele bilaterale sunt specifice. Dacă se poate stabili această agendă rapid, pe cale diplomatică, și nivelul de contact, după părerea mea, președintele Trump va fi extrem de interesat de un astfel de dialog. Până la urmă, discutăm cu o putere care privește cu foarte mare preocupare tot ce se se întâmplă în flancul estic. Iar România este unul dintre jucătorii semnificativi”, a adăugat consilierul prezidențial.
„Sunt mai multe instituții în România care au un dialog permanent cu omologii americani și aceste demersuri sunt în curs”, a subliniat Cristian Diaconescu.