Eveniment

În curând, se dă startul ediției a XII-a a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, adresat elevilor de liceu din județul Hunedoara

Joi, 20 noiembrie, la ora 13.00, la Inspectoratul Şcolar Județean Hunedoara, Sala Europa, parter, are loc festivitatea de deschidere a competiției și tragerea la sorți a grupelor. Această ediție aduce în fața juriului echipe din 28 de colegii şi licee ale județului Hunedoara, un record de participare.

Concursul se desfășoară în perioada 20 noiembrie 2025 – 22 aprilie 2026. Până în luna ianuarie 2026 elevii au o perioadă de pregătire, de studiere şi aprofundare a bibliografiei alcătuite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, care vizează cunoştințe din domeniile: Ştiințe/Generalități, Artă/Sport, Literatură, Geografie şi Istorie.
Marea finală va avea loc în data de 22 aprilie 2026.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Hunedoara, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, complexul Deva Mall şi numeroși sponsori.

Exit mobile version