1 Decembrie 1918, ziua Marii Uniri, poate fi considerat cel mai frumos dar al generaţiilor trecute pentru istoria României, pentru români și pentru țară. În municipiul Brad, acest moment crucial al curajului, dăruirii și sacrificiului luptătorilor pentru unitate și libertate va fi marcat prin-un program special.
Glasuri care unesc
,,Vă invităm, cu drag, să luați parte la un eveniment plin de emoție, tradiție și muzică autentică românească. Pe 1 Decembrie 2025, de la ora 16:00, ne vedem la Sala Cinematografului Zarand – Brad pentru a da glas istoriei. Unitatea de cuget, de simţire şi de acţiune a fost temelia acelor fapte mari ale istoriei poporului român. Trebuie să fim mândri de originea noastră, de limba și identitatea noastră, de cultura şi obiceiurile pe care le-am moștenit de la înaintași, de valorile noastre pe care suntem datori să le transmitem generațiilor viitoare. Toate acestea trebuie să ne unească și să ne facă mai puternici. Ziua naţională reprezintă, de asemenea, nu numai împlinirea aspiraţiilor înaintaşilor, dar şi credinţa ce stă în noi înşine, puterea de a transforma în realitate aceste aspiraţii într-o Românie unită mereu prin aceeași simțire. Vă așteptăm să ne dăm din nou mâna. La mulți ani celor cu România în suflet! La mulți ani celor ce simt românește!“, a transmis Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.
