Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greșeală, în condițiile în care barajul de acolo era prevăzut să preia viiturile de pe râul Crișul Alb și să asigure alimentarea cu apă a municipiului Brad și a localităților din aval, până la granița cu județul Arad, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Proiectul de investiție, finalizat în proporție de 90%, a rămas fără autorizația de construire în urma unei hotărâri definitive a Curții de Apel Cluj, luată pe 16 februarie, într-un proces formulat de Asociația Declic.
‘Sigur, nu sunt pus eu să comentez hotărârea instanței, dar cred că cei care trebuiau să se apere în acest proces nu au făcut-o ca lumea. Dacă se luau după Consiliul Județean Hunedoara, după ce am făcut noi, cu juriștii noștri, (…) sută la sută procesul era câștigat. Iată că este trist că s-a întâmplat așa ceva și este trist că se întâmplă în România. Cred că ar trebui să cadă câteva capete. Mă gândesc până mâine (joi, n.red.), când avem o ședință puternică, cui o să cer demisia’, a arătat președintele CJ Hunedoara.
Potrivit acestuia, situația apărută este analizată, în aceste zile, la sediul CJ Hunedoara în vederea identificării unei soluții legale prin care decizia Curții de Apel Cluj ar putea fi atacată, chiar dacă este definitivă.
Pe de altă parte, președintele CJ Hunedoara a arătat că finalizarea proiectului trenează din anul 1990, când din lucrare mai rămăsese de executat circa 15%.
‘Barajul de la Mihăileni, în 1990 a fost executat 85%. În 36 de ani n-am fost capabili să executăm 15%. Este o rușine națională, și să audă și cei de la București (structuri de decizie centrale, n.red.), este o rușine națională pentru ei, nu pentru noi’, a completat Nistor.
Lucrările de construcție de la Mihăileni au început în anul 1987, iar în 2022 au fost finalizate barajul lacului de acumulare, evacuatorul de ape mari și sediul exploatării.
Lacul de acumulare de la Mihăileni are ca obiectiv principal asigurarea cu apă a municipiului Brad și a comunelor din aval, preluarea viiturilor de pe versanți și protejarea comunităților locale împotriva inundațiilor.
Lacul poate reține un volum de apă de peste 10,3 milioane de metri cubi și are prevăzută o suprafață de 119 hectare. Înălțimea barajului lacului de acumulare este de 35 de metri, construcția fiind realizată din balast, anrocamente și beton.
