Cei șase miniștri PSD din Guvern, alături de vicepremierul Marian Neacșu și secretarul general al Executivului, Radu Oprea, sunt așteptați joi să își prezinte demisiile din funcții.
UPDATE
Premierul Ilie Bolojan a susținut declarații de presă după demisia miniștrilor PSD.
+++
Într-un comunicat de presă, PSD a transmis că demisiile miniștrilor social-democrați reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan.
“Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția de conducere a Guvernului României. Potrivit Constituției, niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea națională în nume propriu, contrar voinței parlamentare majoritare, rezultate în urma alegerilor libere și democratice”, se arată în comunicat.
Totodată, menținerea în fruntea unui Guvern nefuncțional, lipsit de o majoritate parlamentară, constituie o abordare profund iresponsabilă, cu implicații negative asupra economiei naționale., acuză social-democrații.
“Retragerea miniștrilor PSD nu reprezintă o abandonare a guvernării, ci un act prin care este inițiată schimbarea cerută de o largă majoritate a cetățenilor români. Recesiunea, inflația, prăbușirea consumului și a producției impun o astfel de schimbare! Ar fi fost iresponsabil să continuăm pe aceeași cale care s-a dovedit greșită, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm”, potrivit sursei citate.
PSD transmite că este pregătit să participe la formarea unui nou Guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat, care să fie receptiv la problemele cetățenilor și care să aibă capacitatea de a colabora cu partidele care îi asigură majoritatea parlamentară.
“Până la formarea unui nou Guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru adoptarea actelor normative necesare în derularea proiectelor cu finanțare europeană. De asemenea, miniștrii demisionari ai PSD își vor îndeplini atribuțiile guvernamentale, până la finalizarea procedurilor legale, care se încheie prin publicarea în Monitorul Oficial a decretului prezidențial privind vacantarea funcțiilor. În această perioadă, miniștrii PSD nu vor mai participa la ședințele de Guvern, dar își vor delega reprezentarea către secretarii de stat desemnați de celelalte partide din Coaliția de guvernare”, se încheie comunicatul.
+++
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că “premierul Ilie Bolojan a ținut să le mulțumească miniștrilor susținuți de PSD, care nu au fost prezenți la ședință”.
“A subliniat că tot ceea ce s-a realizat în cele 10 luni, cu bune, cu rele, a fost o muncă de echipă la care fiecare și-a adus contribuția și fiecare are partea lui de responsabilitate. Mulțumiri speciale au fost adresate vicepremierului Marian Neacșu pentru felul în care a înțeles să colaboreze cu premierul și cu echipa guvernamentală”, a continuat Dogioiu.
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, în 2016, pentru că și-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar.
De asemenea, premierul a spus, potrivit Ioanei Dogioiu, că din ministere și alte instituții din subordine vor fi păstrați oameni de la PSD exclusiv pe criterii de competență, restul urmând să fie dați afară.
+++
Guvernul a publica imagini de la ședința de Guvern fără miniștrii PSD. În locul lor au fost trimiți secretari de stat.
+++
Cei șase miniștri sunt Radu Ivan, de la Energie, Ciprian Șerban, de la Transporturi, Florin Manole – Muncă, Radu Marinescu – Justiție, Florin Barbu – Agricultură, Alexandru Rogobete – Sănătate.
Demisiile vor fi demise în bloc la ora 14:00, potrivit unor surse politice.
Într-un clip video postat pe Facebook înaintea ședinței de Guvern de joi, unde miniștrii PSD nu au fost prezenți, ci au trimis secretari de stat, ministrul PNL a Finanțelor, Alexandru Nazare a transmis că “premierul României, un premier care a performat și performează, este Ilie Bolojan”.
El speră că PSD “va lua decizia să nu retragă miniștrii din Guvern”, afirmând că “o astfel de decizie ar atrage după sine creșterea costurilor de finanțare, o îngrijorare din partea instituțiilor financiare internaționale, inclusiv a agențiilor de rating”.
