
Ministerul de Interne anunţă, luni, că unsprezece membri ai echipajului navei care a fost lovită de o dronă în Marea Neagră au fost salvaţi, dar două persoane sunt decedate. Ambarcaţiunea s-a scufundat.
”Structurile Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară o misiune complexă pentru salvarea echipajului unei nave care s-a scufundat în Marea Neagră. Unsprezece membri ai echipajului au fost salvaţi. De asemenea, au fost identificate şi două persoane decedate”, aunţă, luni după-amiază, Ministerul de Interne.
Sursa citată aprecizat că elicopterul din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie a preluat, prin troliere, persoanele rănite în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă.
”Misiunea este în dinamică, navele Gărzii de Coastă şi elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie desfăşurând activităţi specifice”, a mai transmis Ministerul de Interne, potrivit news.ro.
În data de 05.10.2026, în jurul orei 11:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informaţi de către MRCC Constanţa cu privire la faptul că la bordul unei nave comerciale, aflată în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 30 de mile marine sud de localitatea Sfântul Gheorghe, s-a produs un incendiu.
MRCC Constanţa a declanşat o operaţiune de căutare şi salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare, nava Gărzii de Coastă fiind desemnată coordonator la faţa locului al activităţilor de căutare şi salvare.
Poliţiştii de frontieră, împreună cu colegii din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, au acţionat imediat pentru căutarea şi salvarea membrilor echipajului.
Nava este turcească, ar fi plecat din Portul Ismail din Ucraina şi s-ar fi îndreptat spre Italia.
La bord a pornit un incendiu, după ce se presupune că nava a fost lovită de o dronă.
Căpitanul este rănit, iar 13 persoane erau date dispărute.