
Consilieri județeni au aprobat repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2025 și care se constituie ca fond aflat la dispoziția CJ Hunedoara.
„În stabilirea alocărilor către primării, am ținut cont de nevoile imediate ale fiecărui UAT în parte și de proiectele pe care le derulează, iar deciziile finale au fost luate în baza consultărilor avute cu toți primarii din județul nostru.
Pentru acest an, am avut la dispoziție 43,65 milioane de lei, fonduri destinate exclusiv cofinanțării proiectelor de infrastructură și susținerii programelor de dezvoltare locală.
În cadrul ședinței, am aprobat și repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale. În urma discuțiilor cu primarii, s-a convenit ca bugetul, în valoare de 32,05 milioane de lei, să rămână la dispoziția Consiliului Județean Hunedoara și să fie utilizat pentru lucrări de reparații și întreținere a rețelei de drumuri județene, care este printre cele mai vaste din țară”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.