
Castelul Corvinilor din Hunedoara s-a clasat pe locul al treilea în cadrul competiției ‘Destinația anului 2025’, la categoria ‘Cultură și educație’, primele două locuri fiind ocupate, în ordine, de Muzeul Astra Sibiu și de Castelul Bran.
În faza finală a categoriei au mai intrat Castelul Peleș – Prahova și Palatul Culturii din Iași, fiind nominalizate, printre altele, destinații precum Cetatea Sucevei, Cazinoul din Constanța sau Palatul Culturii din Târgu Mureș.
‘Să obții un loc pe podium la un an distanță după ce ai obținut locul I, la aceeași categorie, este o realizare. Acest lucru dovedește consecvență, perseverență și muncă susținută, motiv pentru care felicit echipa care se ocupă îndeaproape de Muzeul Castelul Corvinilor. Primăria Hunedoara a susținut și va continua să susțină acest simbol important al istoriei României și chiar al istoriei Europei prin ample proiecte de conservare, restaurare și punere în valoare’, a declarat miercuri primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, citat pe pagina de socializare a instituției administrative.
Potrivit acestuia, Castelul Corvinilor este un adevărat motor al turismului în regiune, în contextul în care monumentul istoric s-a clasat pe locul al doilea în județul Hunedoara, după Mănăstirea de la Prislop.
Conform Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Castelul Corvinilor a fost vizitat anul trecut de 381.000 de turiști.
Din județul Hunedoara au mai fost prezente în concurs patru obiective: Cetatea Devei, la categoria ‘Cultură și educație’, Țara Hațegului și Cetățile dacice din Munții Orăștiei, la categoria ‘Tărâmuri fermecate’, și stațiunea Geoagiu Băi, la categoria ‘Stațiuni balneo-climaterice’.