
Peste 18% dintre tinerii cu vârstele cuprinse între 15 și 34 de ani au consumat cel puțin o dată substanțe psihoactive interzise, cel mai folosit drog fiind canabisul, a declarat marți, la Deva, expertul antidrog Cătălin Țone, prezent la o întâlnire cu tinerii din școli dedicată prevenirii consumului de droguri.
Întâlnirea, organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, a reunit peste 700 de elevi de la unitățile de învățământ din Deva, aceștia aflând pericolele consumului de substanțe psihoactive atât de la specialiști, cât și de la un fost consumator de droguri.
‘Le vorbim copiilor, le vorbim adolescenților despre pericolul drogului, le vorbim despre influența negativă exercitată de către influencerii negativi – și nu mai târziu de ieri am avut o vedetă prinsă cu droguri asupra ei -, o să discutăm despre ea, o să focalizăm, vrem să le arătăm ce trebuie să ia bun de la persoanele cunoscute și ce trebuie să evite. Adevărul, realitatea este una complexă și trebuie să-i învățăm să gândească complex, trebuie să-i învățăm să se adapteze la cerințele sociale, la cerințele școlare, să evite viciile și să apeleze la adulți, la părinți și la profesori, pentru că ei cu siguranță îi pot ajuta dacă sunt la încurcătură’, a spus Cătălin Țone.
Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
El a citat ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog, cu date pe anul 2023, menționând că s-a constatat o creștere ‘semnificativă’, de la 16,1% la 18,3%, a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani care au consumat cel puțin o dată droguri în viață.
‘Și mai avem alte cifre îngrijorătoare – sunt legate de faptul că avem o vârstă foarte mică la consumul de heroină, 10 ani, s-a comunicat prin raport. De asemenea, s-au înmulțit cazurile de supradoză și de intoxicație cu droguri sintetice la 12-13 ani. Raportul are și date relative, pentru că toate aceste procente sunt sociologice, știm că pot oscila de la o zonă la alta’, a precizat specialistul.
Potrivit acestuia, cel mai consumat drog din România este canabisul, în special în segmentul 14-18 ani, urmat de noi substanțe psihoactive, cunoscute sub numele popular de cristale, care sunt ieftine și accesibile, în timp ce pe locul al treilea se află medicamentele cu un anumit conținut de stupefiant, produse pentru anumite afecțiuni, care sunt deturnate din circuitul legal.
Conferințele pe teme antidrog, la care vor lua parte tineri din sistemul de învățământ, vor continua miercuri la Hațeg și Orăștie, unde sunt așteptați să ia parte circa 400 de elevi.