Din oras

Intensificări ale vântului, până miercuri, în cea mai mare parte a zonei montane/ Cod galben de vânt puternic în Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali/ În Bucureşti, temperaturile se vor situa peste cele normale ale perioadei

Meteorologii avertizează că, până miercuri, se vor înregistra intensificări ale vântului în cea mai mare parte a zonei montane, cu rafale ce pot atinge între 60-80 de kilometri pe oră. În noaptea de marți spre miercuri, în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, vor fi precipitații sub formă de ploaie, ceea ce va conduce la topirea stratului de zăpadă. De asemenea, pentru aceste regiuni a fost emis un Cod galben de vânt puternic. În zona Capitalei, se va înregistra o creștere a temperaturilor, depășind valorile normale pentru această perioadă, astfel încât marți se vor atinge 13 grade.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de luni, de la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră.

”În Munții Apuseni și în Carpații Orientali, temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale în general de 90…110 km/h”, a arătat ANM.

În zona municipiului București, de luni, de la ora 10:00, până marți, la ora 8:00, vremea se va încălzi, iar valorile termice, în special cele diurne, vor fi superioare celor normale. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă între -1 și 1 grad. Spre sfârșitul nopții, se vor semnala condiții de ceață.

De marți dimineață, până miercuri, la ora 10:00, vremea va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice vor fi cu mult mai ridicate comparativ cu mediile multianuale specifice acelei date. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va varia între 0 și 2 grade. Dimineața și noaptea se vor menține condiții de ceață.