
În urma deciziei de reducere a efectivelor aparatului bugetar, asumate de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități naționale, conducerea Camerei Deputaților, împreună cu aparatul de specialitate, a inițiat o analiză a structurii organizaționale a instituției.
În cadrul acestui proces, au fost identificate 240 de posturi care urmează să fie desființate, potrivit unei declarații făcute de șeful Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, într-un comunicat adresat presei.
În consecință, angajați de la următoarele departamente vor fi afectați:
-Departamentul legislativ și Secretariatul tehnic – (Cancelaria președintelui, cabinete pentru membrii Biroului permanent, cabinete pentru președinți de comisii, aparat de lucru pentru comisii) – 71 posturi;
-Cabinetul secretarului general, cabinete pentru secretarii generali adjuncți – 17 posturi;
-Secretar general adjunct – 1 post;
-Direcția de comunicare, Direcția pentru promovarea activității parlamentare, Direcția informatică – 15 posturi;
-Departamentul economic și cel de resurse umane – 14 posturi;
-Direcția de control și Serviciul audit – 8 posturi;
-Direcția studii parlamentare și Direcția externe și protocol – 13 posturi;
-Departamentul transporturi și administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică – 45 posturi;
-Direcția de afaceri interne, Direcția tehnic operativă și Direcția achiziții publice – 19 posturi;
-Centrul internațional de conferințe – 37 posturi.
Propunerea pentru noua organigramă va fi supusă miercuri aprobării Biroului permanent, ulterior fiind prezentată în plenul Camerei Deputaților pentru adoptare.
Întregul proces va respecta legislația în vigoare referitoare la dialogul social. Au avut loc discuții cu reprezentanții sindicatelor, fiind reiterat angajamentul de a respecta prevederile legale referitoare la concedierile colective, adaugă Șerban.
Economiile anuale de 35 de milioane de lei din fondul salarial vor fi completate de economiile rezultate din optimizarea cheltuielilor de regie ale instituției, conform comunicatului.
+++
Reiterăm că luni, o parte dintre angajații Camerei Deputaților au protestat în fața biroului președintelui Camerei, nemulțumiți de decizia de restructurare a aparatului.