In vizor

Mamograf de ultimă generație pus în funcțiune la Spitalul Municipal Hunedoara

Spitalul Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a pus în funcțiune, miercuri, un mamograf de ultimă generație, despre care autoritățile locale susțin că ar fi cel mai performant din țară.

Aparatura a fost achiziționată de Spitalul Municipal cu sprijinul Primăriei Hunedoara, investiția ridicându-se la aproximativ 500.000 de euro.

”Am răspuns pe loc afirmativ solicitării de sprijin formulate de Spitalul Municipal când a venit vorba despre nevoia unui mamograf la Hunedoara. Susținerea domeniului sănătății a fost mereu prioritară pentru mine. Mă bucur că avem aici cel mai modern mamograf din România și anticipez că acesta va deservi nu doar orașul, ci și o bună parte a județului Hunedoara. Felicit echipa de conducere a Spitalului Municipal pentru implicare și sunt sigur că și această nouă investiție va salva vieți”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, citat pe pagina de socializare a Primăriei Hunedoara.

Mamograful, care funcționează în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, deservește atât pacientele internate în spital, la solicitarea medicului curant, cât și alte persoane care au nevoie de acest gen de investigații imagistice.

Mamografiile se pot efectua gratuit, în baza unui bilet de trimitere de la medic, cu programare prealabilă.

Pentru mamografii 2 D este suficient un bilet de trimitere de la medicul de familie, iar pentru mamografii 3 D se impune un bilet de trimitere eliberat de un medic specialist.

Pentru ecografia de sân pacientele se pot prezenta cu bilet de la medicul familie sau de la medicul specialist.