Eveniment

Momente de comemorare dedicate celor care au luptat pentru libertate, dreptate și demnitate, la Crișan și Târnava de Criș

La Crișan și Târnava de Criș, au avut loc două momente de comemorare dedicate celor care au luptat pentru libertate, dreptate și demnitate.

În satul Crișan, comuna Ribița, s-a desfășurat cea de-a 46-a ediție a evenimentului „Omagiu lui Crișan”, o tradiție care, de aproape jumătate de secol, păstrează vie memoria unuia dintre conducătorii Răscoalei din 1784. Slujba de pomenire, depunerea de coroane și evocarea istorică susținută de elevii Școlii Gimnaziale „Preot Iosif Comșa” au fost momente de respect și recunoștință, continuate printr-un program artistic oferit de Ansamblul folcloric „Doina Crișului” din Brad și de soliști din zonă.

La Târnava de Criș, în comuna Vața de Jos, comunitatea s-a reunit, începând cu ora 13:00, la troița din fața bisericii, pentru cinstirea Eroilor Neamului. Au fost evocați cei care și-au pierdut viața în Lunca Târnavei, în timpul Revoluției de la 1848, oameni a căror jertfă face parte din istoria acestui ținut și din memoria celor care îl locuiesc.

Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat la ambele manifestări de vicepreședintele Alin Adam Țambă, alături de consilieri județeni.

Sunt două momente istorice diferite, despărțite de mai bine de șase decenii, dar unite prin aceeași dorință de libertate și demnitate.

Iar faptul că aceste comunități se adună an de an pentru a-și cinsti înaintașii arată că istoria nu înseamnă doar pagini de manual.

Înseamnă oameni, locuri, familii și tradiții care merită păstrate și transmise mai departe.