
Aproape un sfert dintre dintre tinerii români cu vârste între 18 şi 24 nu sunt încadraţi în muncă şi nu urmează nicio formă de educaţie sau formare profesională, arată raportul OCDE ”Education at a Glance 2026 – EaG 2026”. Procentul înregistrat de România la această categorie este considerabil peste media OCDE, unde doar 14% dintre adulţii de până în 24 de ani nu au nici loc de muncă, nici nu merg la şcoală.
”Tinerii şi tinerii adulţi care nu sunt încadraţi în muncă şi nu urmează nicio formă de educaţie sau formare profesională (categoria NEET) reprezintă o preocupare majoră în materie de politici publice, întrucât perioadele prelungite de inactivitate la o vârstă fragedă pot avea efecte negative de durată asupra parcursului socio-economic ulterior. În România, 23% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani făceau parte din categoria NEET în 2025. Prin comparaţie, ponderea medie a tinerilor NEET în ţările OCDE a fost de 14% în 2025”, arată raportul ”OCDE Education at a Glance 2026 – EaG 2026”, dat publicităţii marţi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Potrivit documentului, nivelul de educaţie înregistrează un maxim istoric în anul 2025, pe măsură ce tot mai multe persoane obţin calificări superioare.
”La nivelul OCDE, 43% dintre adulţii de vârstă activă (cu vârste între 25 şi 64 de ani) deţin o calificare universitară, în timp ce ponderea adulţilor cu studii liceale sau post-liceale este uşor mai scăzută, situându-se la 39%. În România, ponderea adulţilor cu studii universitare este sub media OCDE, fiind de 19%, în timp ce ponderea celor cu studii liceale sau post-liceale depăşeşte media OCDE, ajungând la 56%. Deşi tot mai mulţi tineri adulţi obţin o calificare universitară, ponderea persoanelor a căror calificare maximă este cea de învăţământ liceal cu orientare profesională este în scădere în aproape toate ţările OCDE. Aceasta este şi situaţia României, unde 59% dintre persoanele cu vârste între 55 şi 64 de ani deţin o calificare profesională de nivel liceal în 2025, comparativ cu 45% în rândul celor cu vârste între 25 şi 34 de ani”, arată raportul.
Rezultatele privind ocuparea forţei de muncă în cazul absolvenţilor recenţi de studii superioare variază de la o ţară la alta, fiind influenţate de condiţiile economice, de cererea de pe piaţa muncii şi de politicile publice.
”În România, rata şomajului în rândul tinerilor adulţi cu studii superioare a scăzut de la 6% în 2015 la 3% în 2025. Ratele corespunzătoare în ţările OCDE pentru care existau date disponibile pentru ambii ani au fost, în medie, de 7% în 2015 şi de 5% în 2025. Importanţa calificărilor superioare pe piaţa muncii se reflectă şi în nivelul câştigurilor. În aproape toate ţările OCDE, lucrătorii (cu vârste între 25 şi 64 de ani) fără o calificare superioară au câştiguri sub media naţională. În România, persoanele care lucrează cu normă întreagă pe parcursul întregului an şi al căror cel mai înalt nivel de educaţie este învăţământul liceal de tip teoretic câştigă cu 11% mai puţin decât media naţională; cele cu studii liceale de tip vocaţional câştigă cu 8% mai puţin, iar cele cu un nivel de educaţie inferior învăţământului liceal câştigă cu 18% mai puţin. Diferenţele salariale corespunzătoare, la nivelul mediei OCDE, sunt de 13% pentru nivelul liceal teoretic, 17% pentru cel vocaţional şi 31% pentru nivelul inferior celui liceal. Deşi diferenţa este redusă, lucrătorii din România cu studii liceale de tip vocaţional înregistrează un decalaj salarial mai mic faţă de media naţională decât cei cu studii liceale de tip teoretic, un tipar care diferă de media OCDE”, precizează raportul.
Documentul notează că, în majoritatea ţărilor, lucrătorii cu un nivel mai ridicat de educaţie au o probabilitate mult mai mare de a ocupa locuri de muncă ce permit activitatea de acasă. În România, 10% dintre lucrătorii cu studii superioare lucrează de acasă – ocazional sau în mod obişnuit – comparativ cu 2% dintre cei cu studii liceale sau post-liceale. Această tendinţă oglindeşte situaţia medie din OCDE, unde 42% dintre lucrătorii cu studii superioare declară că lucrează de acasă ocazional sau în mod obişnuit, faţă de 18% dintre cei cu studii liceale sau post-liceale.