In vizor

Reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021–2027

Administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, a participat la cea de-a opta reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021–2027.

Din partea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis mulțumiri echipei ADR Vest pentru colaborare. Drumul Regelui și proiectele de la Mina Petrila sunt cele mai recente exemple de ceea ce se poate realiza împreună pentru județul Hunedoara.

În cadrul punctului dedicat finanțării documentațiilor tehnico-economice, reprezentantul CJ Hunedoara a readus în discuție propunerea ca sprijinul pentru pregătirea investițiilor din perioada 2028–2034 să includă, alături de drumurile județene, și drumurile locale. Demersul a fost susținut de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

„Mă bucur că în aceste discuții se are în vedere și accesul mediului rural la finanțare. Și comunele au nevoie de drumuri bune, de investiții și de sprijin pentru a-și pregăti proiectele. Pentru Hunedoara, este important să știm pe ce bani ne putem baza și să avem un cuvânt de spus în alegerea investițiilor, împreună cu primăriile și ADR Vest. La fel de important este să continuăm sprijinul pentru Valea Jiului, cu proiecte care aduc investiții și locuri de muncă“, a declarat Costel Avram.

Acum, când se pregătește viitoarea perioadă de finanțare, este important ca nevoile județului să fie exprimate clar, deoarece deciziile luate astăzi vor conta pentru dezvoltarea comunităților din Hunedoara în anii următori.

Exit mobile version