Comisia comună permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații a prezentat un raport…
Un bărbat de 48 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Deva, după ce a agresat sexual un băiat de 14…
Meteorologii anunţă că, până joi seară, vremea va fi deosebit de rece, vor fi intensificări ale vântului şi precipitaţii, iar în unele…
Biroul Politic Național al PNL, reunit luni seară la Vila Lac din București, a acordat un vot de încredere pentru președintele partidului,…
România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a proteja proiectul de gaze offshore în…
Senatul a votat, cu majoritate de voturi, inițiativa legislativă transpartinică privind combaterea femicidului, care reflectă o transformare majoră în felul în care…
Fostul ministru al Sănătății, Florin Bodog, condamnat în urmă cu doi ani la 2 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu…
Reprezentarea politică a femeilor. Cum se poziționează România comparativ cu țările Uniunii Europene
România continuă să aibă o slabă reprezentare a femeilor în funcțiile de parlamentare, europarlamentare, membre în consiliile județene, locale și primari, comparativ…
Deputata PNL Raluca Turcan a anunțat luni că alături de senatorul liberal Daniel Fenechiu a depus proiectul pentru modificarea și completarea Legii…
Românii îşi aleg maşinile în funcţie de preţ, rezistenţă, disponibilitatea de piese şi service-uri, dotări, costuri reduse de întreţinere şi eficienţă financiară,…
Președintele Nicușor Dan a vorbit joi seară, la Digi24, despre relațiile cu Uniunea Europeană și SUA și despre provocările vremurilor în situația…
Președintele Nicușor Dan recunoaște din nou că în Coaliția de guvernare sunt niște probleme, dar ea merge mai departe, iar pentru moment…
Premierul Ilie Bolojan a dat asigurări joi că în primăvara anului 2027, PSD va prelua șefia Guvernului, așa cum s-a stabilit la…
Poliţiştii din Petroşani, judeţul Hunedoara, s-au sesizat din oficiu, joi, după ce un bărbat a ameninţat mai multe persoane în timpul unui…
Curtea de Apel București a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei Adriana Georgescu, membră PNL Sector 1, și…
