Din oras

Calendarul fondurilor europene 2025: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,80 miliarde euro, vor fi deschise în acest an, anunţă MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat joi programul apelurilor de proiecte ce vor fi deschise în acest an, în cadrul inițiativelor pentru implementarea Politicii de Coeziune 2021-2027: 432 apeluri cu o valoare totală de 12,80 miliarde de euro. Vor fi sprijinite proiecte în domeniile educației, sănătății, dezvoltării mediului de afaceri, antreprenoriatului și tehnologiilor strategice pentru Europa.

”Pentru anul acesta ne-am setat un obiectiv ambițios, dar bine fundamentat: să lansăm apeluri în valoare de 12,8 miliarde de euro. Cu un orizont clar pentru lansarea ghidurilor și apelurilor, beneficiarii – autorități publice, companii private, ONG-uri și alți actori economici – pot planifica și pregăti din timp documentația pentru proiecte de succes. Pentru economia României va fi un impuls vital pentru modernizare și sustenabilitate. Fie că vorbim despre investiții în școli, spitale, transport public, inovare sau incluziune socială, ne angajăm să asigurăm nu doar un cadru de implementare bine definit, ci și sprijin concret în toate etapele proiectelor”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

În cadrul celor 8 programe regionale, gestionate de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, vor fi lansate 191 apeluri, cu un buget total de 3,77 miliarde euro.

2,34 miliarde euro pentru educație

Anul acesta, în cadrul Programului Educație și Ocupare vor fi deschise 38 apeluri de proiecte, totalizând 2,34 miliarde euro.

Finanțările vor viza asigurarea unei educații incluzive pentru copiii din învățământul primar, diversificarea oportunităților de formare și dezvoltare a competențelor elevilor, programe remediale pentru elevii din primul an de liceu, alături de programele de formare profesională, dar și măsuri pentru prevenirea abandonului școlar, conform MIPE.

De asemenea, se vor aloca fonduri pentru a sprijini potențialul antreprenorial al tinerilor, precum și pentru dezvoltarea economiei sociale. Măsuri finanțate anterior, cum ar fi Programul național „A doua șansă”, vor continua să fie implementate.

Incluziune socială: peste 2 miliarde euro

Ministerul a anunțat că pentru intervențiile ce sprijină incluziunea socială vor fi lansate aproape 28 apeluri de proiecte, cu o valoare de peste 2 miliarde euro. Aceste fonduri vor asigura dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile rurale, servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, precum și măsuri de sprijin pentru persoanele cu dizabilități.

Alte proiecte finanțate vor oferi suport victimelor violenței domestice și traficului de persoane, persoanelor fără adăpost sau celor afectate de dependența de jocurile de noroc.

Sănătate: 1,71 miliarde euro Dezvoltarea biotehnologiei și tehnologiilor digitale, sprijinirea proiectelor de cercetare în aceste domenii, precum și formarea/actualizarea competențelor personalului medical/nemedical pentru aplicarea acestor tehnologii vor fi finanțate prin Programul Sănătate, în cadrul a trei apeluri cu un buget de aproximativ 440 milioane de euro.

Alte apeluri, din cele 97 planificate în acest an, cu o valoare totală de 1,71 miliarde euro, vor asigura investiții în infrastructura publică a unităților sanitare, măsuri de screening/diagnosticare precoce și tratament pentru prevenirea/tratarea bolilor transmisibile sau afecțiunilor oncologice, precum și programe de vaccinare.

Investiții pentru viitor

55 apeluri de proiecte, în valoare de 1,43 miliarde euro, prin Programul Tranziție Justă, vor asigura fonduri pentru dezvoltarea economică și creșterea numărului de locuri de muncă în șase județe vizate: Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Finanțările europene vor sprijini dezvoltarea infrastructurii de afaceri pentru IMM-uri, creșterea capacităților de producție și măsuri pentru protejarea mediului prin reducerea poluării.

De asemenea, prin Programul Dezvoltare Durabilă, se vor aloca aproape 854 milioane de euro pentru proiecte de reabilitare a clădirilor, producerea de energie regenerabilă, modernizarea rețelelor electrice, îmbunătățirea sistemului de răspuns la riscurile naturale cauzate de schimbările climatice, creșterea eficienței energetice și modernizarea rețelelor de termoficare.

Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare va oferi finanțări de peste 623 milioane euro, pentru a sprijini creșterea gradului de maturitate tehnologică și inovare prin facilitarea transferului de cunoștințe și tehnologie pentru aplicarea rezultatelor din cercetare, dezvoltare și inovare pe piață.

De asemenea, se va sprijini performanța IMM-urilor prin facilitarea transferului de cunoștințe și tehnologie de la întreprinderile mari.

Dezvoltare regională

Apelurile de proiecte ce vor fi deschise anul acesta prin programele regionale, cu o valoare totală de 3,77 miliarde euro, vor finanța inițiative pentru digitalizare, cercetare, dezvoltare, inovare, precum și pentru sprijinul IMM-urilor și antreprenoriatului. Vor fi, de asemenea, sprijinite investiții în turism, energie și eficiență energetică, mobilitate și regenerare urbană, conform MIPE.