Politica

Crin Antonescu a fost validat candidat la alegerile prezidențiale de congresul extraordinar al PSD

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale a fost aprobată duminică în cadrul Congresului extraordinar al PSD. Așadar, politicianul liberal beneficiază acum de susținerea oficială a tuturor partidelor din coaliția guvernamentală pentru scrutinul programat pe 4 mai.

Candidatura lui Crin Antonescu (65 de ani) a fost validată de Congresul extraordinar al PSD, primind doar 18 voturi negative și 14 abțineri. În prealabil, candidatura sa a fost agreată și de liberali și UDMR.

”Ăsta poate fi începutul unei frumoase prietenii”, a afirmat Crin Antonescu la congres, el fiind inițiatorul unui parteneriat guvernamental între social-democrați (PSD) și liberali (PNL), în ciuda diferențelor ideologice.

După o perioadă de retragere în ultimul deceniu, Crin Antonescu, fost profesor de istorie, a fost ales de PSD și PNL ca un candidat comun, în încercarea de a evita eșecurile de la alegerile anterioare – care au fost anulate de Curtea Constituțională – când cele două partide au avut candidați separați și nu au reușit să atingă turul II.

”Bine ai venit, Crin, sper că ți-a fost dor de PSD!”, l-a întâmpinat liderul PSD Marcel Ciolacu pe Crin Antonescu, subliniind că este momentul ca cele două partide să demonstreze românilor că, de această dată, conștientizează ”ce defecte avem și unde am greșit”.

Cele două partide se străduiesc să împiedice ascensiunea lui Călin Georgescu la Palatul Cotroceni, un candidat care a apărut recent și a obținut primul loc la alegerile prezidențiale din noiembrie trecut, fiind considerat favorit în sondaje.

Decizia nu a fost bine primită de Victor Ponta, fost președinte al PSD și premier. Acum consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, Ponta a acuzat că nu i s-a permis să vorbească la congres și a anunțat pe Facebook că este decis să candideze la alegerile prezidențiale.

Românii caută ”o schimbare radicală” și în prezent singurul care le promite o astfel de schimbare este Călin Georgescu, în vreme ce Crin Antonescu este ”un om al trecutului”, a motivat Ponta, adăugând că va veni cu un proiect ”România pe primul loc”.

Discursuri ultraconservatoare la congresul social-democraților

Deși social-democrații români fac parte din S&D, Congresul PSD de duminică s-a distins prin discursuri ultraconservatoare.

”Una dintre cele mai grave greșeli care a alimentat revolta peste tot în Europa a fost agresivitatea progresistă. Am ajuns să vorbim în șoaptă, inclusiv în România, despre credințele noastre, doar pentru a nu deranja”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că românii sunt toleranți și deschiși către diversitate, dar ”atunci când vorbim despre familie, aceasta nu poate fi formată decât între un bărbat și o femeie. Suntem creștini. Punct”.

Crin Antonescu a declarat în discursul său că familia este constituită dintr-un bărbat și o femeie. ”Nu-mi doresc o țară în care să avem într-o săptămână parada heterosexuală și în cealaltă parada homosexuală. Fiecare în intimitatea lui, fără nicio paradă”.

Aceste declarații intervin în contextul în care România ar trebui să ofere o formă de protecție cuplurilor de același sex, conform unei decizii a CEDO din 2023.

Marcel Ciolacu a adăugat că Europa se află ”de mult timp într-un declin ideologic, demografic și industrial” și are nevoie de energie ieftină pentru industrie, precum și de reducerea drastică a birocrației și reglementărilor care limitează inițiativa.

”Green deal a fost o idee bună, dar aplicată greșit și impusă fără a ține cont de economia fiecărui stat”, a declarat Ciolacu, susținând o afirmație similară făcută de ministrul energiei, liberalul Sebastian Burduja.