
Articol semnat de Dr. Ion I. Jinga, ambasador, Reprezentant Permanent al României pe lângă Consiliul Europei.
Motto: “Precedentele în istorie sunt precum lumina farurilor, care avertizează asupra cursului ce trebuie evitat, fără a indica drumul de urmat.” – Alexander Hamilton, unul din Părinții Fondatori ai SUA (The Federalist Papers, eseul nr. 37)
La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă de la București l-a ales cu unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești. Cu câteva zile înainte, pe 5 ianuarie, la Iași, el fusese numit domnitor al Moldovei. Așa cum a anunțat Alexandru Ioan Cuza în proclamția sa către națiune: “Unirea este îndeplinită. Națiunea română este întemeiată. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”.
Cu câțiva ani înainte, în iulie 1853, armata rusă a invadat Principatele Române, Moldova și Țara Românească, care se aflau sub suzeranitatea Imperiului Otoman (la acea vreme, Transilvania era parte a Imperiului Austriac). În octombrie 1853, Turcia a declarat război Rusiei. Aceasta a marcat începutul Războiului Crimeei. În martie 1854, Franța și Marea Britanie au declarat, de asemenea, război Rusiei, din cauza refuzului acesteia de a se retrage din Principatele Române. Conflictul s-a încheiat în februarie 1856, cu înfrângerea Rusiei, moment pe care românii l-au folosit pentru a intensifica campania lor în favoarea unirii celor două principate, având susținerea Franței, unde mulți patrioți români își găsiseră refugiu după înfrângerea Revoluției din 1848.
În martie 1856, Congresul de la Paris a decis că cele două principate pot fi denumite ”Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești”, urmând să aibă domnitori, guverne și adunări legislative separate. Acest compromis nu a satisfăcut însă aspirațiile unioniștilor români, care au avut ideea ingenioasă de a-l alege pe aceeași persoană, Alexandru Ioan Cuza, candidatul Partidei Naționale, ca domnitor al ambelor țări, creând astfel, de facto, Principatele Române Unite.
Unul dintre cei mai importanți susținători ai cauzei românilor a fost Împăratul Napoleon al III-lea, care spunea în 1860: “Dacă aș fi fost întrebat ce interes a avut Franța în acele ținuturi îndepărtate scăldate de Dunăre, aș fi răspuns că interesul Franței este oriunde există o cauză dreaptă și civilizatoare, ce merită susținută” (Am însoțit membrii familiei Bonaparte la ceremonii de comemorare desfășurate la Abația Saint Michael din Farnborough, Marea Britanie, unde se odihnește împăratul Napoleon al III-lea. Am avut privilegiul de a admira documente și obiecte personale ce au aparținut ilustrelor lor înaintași, inclusiv Legiunea de Onoare purtată de Împăratul Napoleon I.).
Profesorul și istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, explică contextul unirii: “Națiunea română nu s-a construit din nimic, ci din secolele multe și îndelungi de lucrare a poporului român asupra lui însuși. Actul de la 24 ianuarie s-a realizat cu succes în urma îmbinării judicioase dintre factorul intern și cel extern, dintre interesele marilor puteri și interesele naționale românești. Liderii români voiau un viitor pentru națiunea lor, iar acest viitor era de neimaginat fără sincronizarea cu Europa, fără întoarcerea la rădăcini, fără pătrunderea în șuvoiul istoriei de succes. Dacă România întregită este edificiul nostru național, atunci unirea de la 1859 este temelia acestui edificiu, încununat la 1918.” (Jurnalul.ro, 24 ianuarie 2024)
Unirea din 1859 a marcat începutul unui proces remarcabil de modernizare și reforme initiate de Alexandru Ioan Cuza, începând de la restructurarea sistemului de justiție și a celui fiscal, până la reforma agrară. A fost adoptat Codul Civil după modelul francez, iar o nouă organizare administrativă a fost implementată. Legea electorală din 1864 a extins numărul persoanelor cu drept de vot, asigurând astfel o participare mai largă a țăranilor și clasei mijlocii. Universitatea din Iași a fost înființată în 1860, iar Universitatea din București în 1864. O nouă lege a instrucției publice a stabilit că educația primară este obligatorie și gratuită, cu o programă unică pentru toate școlile.
Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice în 1866, dar drumul României spre dezvoltare a continuat sub domnia Regelui Carol I. În 1866, a fost adoptată una dintre cele mai moderne constituții din Europa, inspirată de Constituția Belgiei. La 9 mai 1877, Parlamentul de la București a declarat independența Țării. După câteva victorii împotriva trupelor turcești la sud de Dunăre, independența a fost recunoscută de Marile Puteri prin Tratatul de la Berlin din 1878. La sfârșitul Primului Război Mondial, România a devenit un actor-cheie în Europa Centrală și de Est.
În 1940, pe când întunericul celui de-al Doilea Război Mondial se aduna deasupra Europei, marele istoric Nicolae Iorga afirma că românii sunt: “Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac și vor bate întotdeauna în aceste locuri de ispășitor belșug și de trecere a oștilor. Oricare alții s-ar fi risipit în lume. Noi am rămas. Cu sabia în mână, de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oțelul, am întins brutalității arma subțire a inteligenței noastre. Și, iată, suntem tot acasă.”
Astăzi, continentul european se află din nou sub furtuni, iar, așa cum a remarcat recent Alain Berset, Secretarul General al Consiliului Europei: “În aceste vremuri de provocări fără precedent, este mai important ca niciodată pentru viitorul Europei să rămânem uniți în jurul valorilor și standardelor noastre comune ale democrației, drepturilor omului și statului de drept.”
În prezent, România este membră a Uniunii Europene și a NATO, beneficiind de un parteneriat strategic exemplar cu Statele Unite ale Americii. Este un furnizor de stabilitate regională și globală și contribuie la soluții de pace durabilă în zone de conflict. Activitatea României în cadrul Consiliului Europei și respectarea standardelor europene au fost recunoscute în 2022 de către Adunarea Parlamentară a organizației, care a evidențiat: “…voința politică și angajamentul arătate de autoritățile române pentru respectarea deplină a obligației asumate de a se conforma standardelor democratice. Adunarea felicită România pentru angajamentul său de a proteja drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. România poate fi considerată un exemplu de bune practici europene în acest domeniu” (Rezoluția APCE 2466 din 13.10.2022).
La ONU, România a participat – începând cu anul 1991 – cu peste 12.500 de militari, polițiști, jandarmi și ofițeri de protecție în 25 de misiuni de menținere a păcii. Ofițeri din țări francofone din Europa, Africa și Asia sunt antrenați pentru astfel de misiuni la Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române, iar Serviciul Român de Protecție și Pază (SPP) este singura structură de acest tip din lume care furnizează unități de protecție apropiată pentru asigurarea securității înalților oficiali ONU în zone de risc. În baza unor acorduri cu Departamentul ONU pentru Siguranță și Securitate, Uniunea Europeană și Parlamentul European, SPP oferă, de asemenea, cursuri de formare pentru ofițeri de protecție din alte state ale ONU și UE.
Prin istorie, geografie, cultură, tradiții, valori și aspirații, suntem și vom fi întotdeauna europeni. În același timp, suntem ancorați în rădăcinile noastre. De-a lungul anilor, am discutat această temă cu mii de români care trăiesc în străinătate, în Europa și SUA. Ei împărtășesc aceeași credință că, oriunde ne-am afla, dacă primul aer inspirat în plămâni la naștere a fost românesc, atunci România va exista mereu în noi.
Faptul că românii au fost întotdeauna atât de mândri de Unirea Principatelor de la 1859 se datorează, fără îndoială, sentimentului de “proprietate” asupra acestui act și extraordinarului spirit de solidaritate care l-a făcut posibil acum 166 de ani. Ion I.C. Brătianu (prim-ministru de cinci ori între 1909-1927) ne-a lăsat următorul aforism: “Sufletul României nu se poate manifesta decât în unitatea națională”. În vremurile agitate pe care le trăim, într-o lume aflată în criză și incertitudine, spiritul Unirii de la 24 ianuarie 1859 este asemănător luminii farului din eseul lui Alexander Hamilton.
Dr. Ion I. Jinga, Strasbourg, ianuarie 2025