Din oras

Ministrul Sorin Grindeanu: Forarea tunelurilor pentru urși de pe autostrada A1 Lugoj-Deva va începe în martie

Forarea tunelurilor destinate urșilor de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, secțiunea Margina – Holdea, va începe în luna martie, conform anunțului ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Se lucrează în acest moment. (…) Din discuțiile cu constructorul, am înțeles că, din luna martie se va intra la săparea efectiv a tunelurilor, ceea ce e un lucru bun. Și, e o altă temă pe care sper să o închidem în lunile care vin. Oricum, suntem în termen. Deci, în martie se va începe la săparea tunelurilor de pe Margina – Holdea”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu, prezent joi la Timișoara.

According to reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, cele două structuri vor fi unice în România, prin prisma deschiderii foarte mari de intrare în tuneluri. „Practic, de pe autostradă se va intra direct în tunel, pe două benzi și pe banda de urgență (11,35 metri/sens). Când va începe efectiv forarea tunelului 1, se va lucra pe o lungime de 75 de centimetri sau maxim 1 metru. Lucrările se vor executa la adăpostul unor „umbrele de țevi” înclinate, cu o lungime de 15 metri și o suprapunere de 4 metri. La fiecare 75 centimetri de forare, se montează plase, se introduc ancore și se injectează, sub presiune, beton special, cu ajutorul mașinilor de torcret. Se va lucra cu asigurarea unor măsuri deosebite pentru siguranța muncitorilor. Specialiștii în geologie vor fi mereu pe șantier pentru a clasifica natura terenului și indicarea tehnologiei de execuție”, transmiteau, la sfârșitul lunii noiembrie 2024, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Reamintim că, lotul 2 al A1 Lugoj – Deva are o lungime de 9,13 kilometri, dintre care 2,13 kilometri reprezintă celebrele tuneluri pentru urși și este singura porțiune lipsă din autostrada care leagă Sibiu de Nădlac. Contractul, în valoare de 1,826 miliarde de lei (fără TVA), semnat cu UMB, este finanțat preponderent prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest tronson de autostradă trebuie finalizat cel târziu în 2026.

Sursa foto: DRDP Timișoara